Uneori ma uit in oglind si-mi vad buzele, sprancenele, fiecare fir de par din barba, nasul, urechile, una cate una... alteori nu ma uit. Mi-e frica sa ma privesc in ochi, desi, uneori ma uit la ochii mei ca si cum ar fi urechi, nas, gura sau fire de par din barba.
Uneori reusesc sa ma privesc ca si cum ar fi altcineva si il vad incercand sa schiteze un zambet misterios, sau ironic, il simt pregatindu-si, instant, cateva povesti cu sange, lacrimi si sacrificii ca sa-mi explic de ce n-are o dantura sanatoasa, de ce are fire de par albe, de ce nasul lui pare mai mare decat este in realitate, de ce ii e gura stramba cand vorbeste si ochii ii sunt voalati. I cercetez fiecare gest incercand sa inteleg ce vrea sa spuna. Gesticuleaza mult, uneori ramane fara aer, priveste prea mult intr-o parte sau in jos evitandu-mi privirea. Imi ofera o gramada de explicatii ce par a avea o insiruire logica, dar se pierde prea mult in detalii inutile si nu mai intelege nimic, uita de unde a plecat si care-i era tinta, iar fuga asta prin detalii si de concis il face sa-si piarda rabdarea.
Imi povestea cum a fost, copil fiind, de mana cu maica-sa, la o videoteca. Pe vremea cand abia aparusera videourile si existau din loc in loc, in oras, videoteci organizate. Acolo imbulzeala mare, iar el s-a trezit la un moment dat in mijlocul salii, printre oameni mari carora le ajungea pana la brau, inghesuit din toate partile, respirand greu aerul incins si plin de miros de transpiratie. Ii lipsea din ce in ce mai mult oxigenul si incerca sa-si faca loc, inghiontind cat putea in stanga si-n dreapta, spre usa de la intrare. Simtea ca se sufoca si lovea cu ura in ce nimerea, dar era prea mic si n-avea forta. Dupa mult timp, unul dintre ei l-a apuc de sub brate si l-a ridic deasupra celorlalti, nebun de furie si pe jumatate lesinat, galben la fata... il vad miscandu-si buzele in continuare, dar nu ii mai aud cuvintele asa ca-l las sa vorbeasca. Pare ca nici n-a observat c-am plecat si continua sa-si vorbeasca in oglinda.
Imi aduce aminte de un tip pe care l-am intalnit, povestea de o intamplare ce-o traise. Era intr-o baltoaca mare plina cu noroi, undeva ce parea sa fie o batatura intr-o curte de casa taraneasca, iar el se infundase in ea pana la gat. Undeva pe mal, la cativa metri distanta, erau trei pustani ce aruncau in el cu un fel de sulite in forma de cazma. Nu-l nimereau, dar el vedea cazmalele venind si trecandu-i pe langa cap, parca din ce in ce mai aproape. Apoi, brusc, groapa cu noroi s-a umplut de oameni, iar noroiul acum ii ajunsese pana chiar sub nas si abia de mai putea respira. Incerca sa se agate de ei, sa le ceara ajutor, dar nu se putea misca, iar ceilalti vorbeau intre ei in alta limba, dar din cand in cand mai intorceau capul spre el, pentru cateva secunde, parca sa verifice daca mai rezista.
